Timothy Robert

Dacă Polonia fuge de sub escortă, hegemonia germană în Europa e nulă. Polonia e, deja, prea departe pentru a mai fi recuperată cu mijloace obișnuite. Tot ce merge spre faliment în UE, urcă spre autonomie în Polonia: economia e puternică, moneda e stabilă iar forța militară e reală. Poate mai important, nervul național e viu, într-o țară care își detestă geografia și își cunoaște blestemul prin grija vecinilor. Cine trăiește între Germania și Rusia moare frecvent și învie numai cu prețul unui curaj misterios. Unii l-au numit „nebunie poloneză”. Însă, nimeni nu i-a descoperit formula și n-a putut imita această trăire națională furibundă care a scos o nație din toate ororile și a doborît, pe parcurs comunismul. Astăzi, Polonia e cea mai mare putere a Estului iar Estul e marea excepție nealiniată la mortificarea îmbrățișată și recomandată tuturor de Vest. Aceste divergențe de mentalitate și caracter în fișa pacientului, sînt sursele izbucnirii de banditism a liberalismului stîngist european, în execuția comandoului Tusk – Primul Ministru filo-german și euro-fanatic al Poloniei. Tusk a încercat să pună mîna pe Curta Constiutuțională a țării și, prin asta, pe centrul de putere juridică și legalitate care pilotează mersul unei democrații, menținînd-o sau scoțînd-o din realitate. Înhățată de o ideologie care nu se recunoaște decît pe ea însăși, Curtea poate deveni un super-partid care elimină orice partid nealiniat, face liniște și pune capăt dezbaterii, scoate în afara legii un Președinte ales sau reface votul alegătorilor. Cu alt cuvinte și aceleași tehnici, Curtea Constituțională poloneză poate fi românizată. Modelul București 2024 poate fi transformat în platforma europeană de relansare a stîngii liberale, în 2026. Modelul a fost pus la lucru cu tot respectul pentru banditismul unui putsch sud-american. Primul Ministru Donald Tusk a așteptat ca Președintele Karol Nawrocki să urce în avion pentru o vizită în străinătate și apoi a lovit. Cu două zile înainte, poliția primise ordinul de dotare cu armament de război, pentru a face față unor „tulburări” pe care, în nesfîrșita lui clarviziune, numai Tusk le-a prevăzut. În consecință, argumentele invocate, acum, de Tusk și de Comisia Europană sînt penibile. Da, conflictul e juridic și trebuia să rămînă așa. Nimeni nu poate susține că apără democrația și legalitatea, în timp ce pune la cale o lovitură de stat. Cine apare în fața băncii, noaptea, cu automatul în mînă și cu cagulă pe cap nu e un depunător sosit să depună o reclamație. Nawrocki a întors din drum avionul care îl purta spre Africa, a aterizat la Varșovia și a intrat în sediul Curții, unde se pregătea îndepărtarea judecătorilor. Dar povestea nu se va termina aici. Pentru că miza e mult mai mare iar distribuția e mult mai vastă. Pe rol e, de fapt, viitorul lumii europene. Disperarea obscenă a atacului lansat de Tusk e împrumutată de la liderii sistemului european la putere. Crema progresistă a Europei simte că sistemul se clatină. Lumea conducătoare s-a baricadat în spatele cenzurii și într-o retorică pseudo-democratică mai plictisitoare decît un mesaj telefonic automat. Acolo unde are, încă, o bază internă complice, sistemul încearcă să lovească preventiv. Sondajele spun că alegerile de anul viitor vor fi cîștigate de dreapta și Polonia va ieși de sub control. Cu asta, sistemul ar pierde orice pondere pe noua hartă geo-politică, unde Polonia e o forță militară și economică mult mai credibilă decît cadavrele de carton ale puterilor tradiționale. Tot în următoarele 12 luni, alegerile ar putea aduce sau menține la putere dreapta, în Franța, Spania și Italia. În paralel, Germania e paralizată de încercarea de a-și transforma statul în frauda care blochează opoziția. Pe margine, Marea Britanie își vede harnic de propriul faliment. Traian Ungureanu, fost europarlamentar